
Învățământul din Jilavele – scurt istoric
Învățământul din Jilavele își are istoria lui veche, interesantă, frumoasă și cu destule realizări.
„La 1797, August 19 Voievodul Alexandru (Ipsilante) luând seama că pe moșie e biserica de piatră, și Vornicească și școală are a întocmi pentru învățătura copiilor sărmani fără plată. Vama ce se va aduna să se strângă pe seama bisericii și a școlii la care întru-nimic vameșii să nu se amestece”.
Anterior, la 15 iulie 1781, Alexandru Voievod (Ipsilante) dă voie Vornicesei Veneția Văcărescu să facă în fiecare vineri târg la Jilavele, care este drumul Focșanilor, unde să aduca toți cei dimprejur cele trebuincioase și a se vinde orice marfă, afară de vin și rachiu pe care să-l vândă Vorniceasa.
Primul local de școală a existat în curtea bisericii, o încăpere mică, având un acoperis pătrat. Primul local propriu de scoală, model Spiru Haret, s-a construit în anul 1906. În 1935 i s-a adăugat cea de-a doua latură. În 1961 s-a construit un al doilea local de școală, având patru săli de clasa, cancelarie de școală și un mic laborator, iar în 1965 s-a terminat al treilea local cu etaj, având opt săli de clasă, cancelarie, bibliotecă și laborator. Prima sală de clasa din Slătioarele s-a realizat în 1903, iar în 1937 i s-a adaugat cea de-a doua. De mentionat că existența relativ apropiată a așezarilor urbane (București, Ploiești, Urziceni) și existența mijloacelor de transport au făcut ca la Jilavele să existe aproape continuu colective de cadre didactice bine pregătite.
Școala Gimnazială ,,Cpt. Av. Constantin M. Cantacuzino” Jilavele
În prezent, Școala Gimnazială ,,Cpt. Av. Constantin M. Cantacuzino” Jilavele își desfășoară cursurile în două localuri. Din 1949, în conacul care era reşedinţa de vară a Prinţului „Bâzu” îşi desfăşoară activitatea prima Grădiniţă cu program normal din comuna Jilavele. În localul 1 învață elevii din ciclul gimazial și două clase de învățământ primar, iar în localul 2 îsi desfășoară cursurile patru clase de învățământ primar. Acest al doilea local a fost reabilitat complet în anul 2019, elevii beneficiind de clase mari și moderne, dotate cu mobilier nou.
Toate localurile de școală creează condiții de bună calitate pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ, atât pentru copii, cât și pentru cadrele didactice.
În unitatea noastră școlară funcționează 24 de cadre didactice care instruiesc, îndrumă și formează pentru viață 119 elevi.
În anul 2005 instituția a primit denumirea „Constantin M. Cantacuzino”, ca o recunoaștere a aportului adus de cel mai mare aviator român în timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial.